Valurile de căldură devin tot mai frecvente în Europa, iar orașele sunt printre cele mai afectate. În România, verile extreme din ultimii ani aduc în prim-plan o problemă ignorată mult timp: clădirile nu sunt proiectate pentru temperaturi ridicate.

Conceptul de „clădire rezilientă la caniculă” începe să devină relevant în arhitectură și construcții. Acesta presupune utilizarea unor soluții pasive care reduc necesarul de răcire artificială: orientarea corectă a clădirii, umbrirea fațadelor, ventilația naturală și materiale cu inerție termică ridicată.

Acoperișurile reflectorizante și fațadele ventilate sunt deja utilizate în unele proiecte moderne, contribuind la reducerea efectului de „insulă de căldură urbană”. În plus, integrarea spațiilor verzi — de la acoperișuri verzi la vegetație urbană — devine o componentă importantă în strategiile de adaptare climatică.

Pentru dezvoltatori, provocarea este dublă: creșterea costurilor inițiale și lipsa unor reglementări clare. Cu toate acestea, presiunea climatică și cererea din partea utilizatorilor ar putea accelera adoptarea acestor soluții.

În România, majoritatea clădirilor existente nu sunt pregătite pentru temperaturi extreme, iar dependența de aer condiționat generează consum energetic ridicat. În acest context, proiectarea adaptată la caniculă devine nu doar o opțiune, ci o necesitate.

Pe termen mediu, standardele de construcție ar putea evolua pentru a include criterii de confort termic în sezonul cald, nu doar eficiență energetică pe timp de iarnă. Astfel, clădirile pregătite pentru caniculă ar putea deveni noul reper în dezvoltarea urbană.

(Foto: Magnific)