Marile proiecte de infrastructură implică nu doar execuție tehnică, ci și risc juridic semnificativ. Litigiile contractuale între autorități contractante și antreprenori sunt frecvente în proiectele de anvergură, în special în contextul creșterii costurilor la materiale și modificărilor legislative din ultimii ani.

Contractele de lucrări publice, bazate adesea pe modele FIDIC, includ mecanisme de revendicare pentru ajustări de preț, extensii de termen și despăgubiri. În perioade de volatilitate economică, diferențele de interpretare a clauzelor contractuale pot conduce la arbitraje sau procese în instanță. Aceste proceduri pot dura ani și pot bloca fluxurile financiare aferente proiectelor.

Conform practicii europene în infrastructură, litigiile generează costuri indirecte majore: penalități, întârzieri, reevaluări tehnice și pierderi de oportunitate. În unele cazuri, disputele suspendă temporar lucrările, afectând calendarul de absorbție a fondurilor europene.

În România, creșterea volumului investițiilor publice amplifică expunerea la astfel de riscuri. Lipsa clarității în documentațiile inițiale, estimările insuficient fundamentate și modificările succesive ale proiectelor sunt factori declanșatori recurenți.

„Costul nevăzut” al litigiilor nu se regăsește doar în bugetele instanțelor sau în onorariile avocaților, ci și în decalarea beneficiilor economice ale infrastructurii. Pentru reducerea riscului, sunt esențiale documentații tehnice solide, mecanisme eficiente de soluționare amiabilă și o gestionare profesionistă a contractelor.

(Foto: Freepik)