Industria construcțiilor din România rămâne puternic dependentă de importuri pentru o serie de materiale critice, chiar dacă producția locală de ciment, agregate sau oțel de bază este relevantă. În realitate, componentele cu valoare tehnologică ridicată – aditivi speciali, echipamente HVAC, sisteme electrice inteligente, materiale compozite, membrane performante, izolații tehnice – provin în mare parte din afara țării.

Această dependență devine un risc strategic în contextul unor lanțuri de aprovizionare tot mai fragile. Blocaje logistice, tensiuni geopolitice sau fluctuații de preț la energie pot întârzia livrările și pot afecta direct calendarul proiectelor. În construcții, fiecare săptămână de întârziere înseamnă costuri suplimentare, renegocieri contractuale și presiune pe cash-flow-ul dezvoltatorilor.

Un scenariu de blocaj ar genera efecte în lanț: creșterea prețurilor, amânarea proiectelor, diminuarea investițiilor și, implicit, încetinirea sectorului imobiliar și de infrastructură. În cazul proiectelor publice, impactul se extinde asupra bugetelor și termenelor de implementare.

Problema nu ține doar de importuri, ci de lipsa unei industrii locale pentru materiale cu grad mare de specializare. Fără investiții în producția internă de componente tehnologice, dependența va crește odată cu complexitatea construcțiilor.

Soluțiile posibile includ diversificarea furnizorilor, dezvoltarea de capacități industriale locale și integrarea riscului de aprovizionare în planificarea proiectelor. De asemenea, contractele pe termen lung și stocurile strategice pot reduce expunerea la șocuri externe.

Într-o economie conectată global, construcțiile nu mai depind doar de proiectare și finanțare, ci și de stabilitatea lanțurilor de aprovizionare. Iar reziliența sectorului va fi determinată de capacitatea de a anticipa și gestiona aceste vulnerabilități invizibile.

(Foto: Freepik)