Constructii

164

România oferă mari stimulente pentru proiecte industriale și de birouri

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

România atrage tot mai mult interesul investitorilor care se uită la Europa Centrală și de Est pentru spații industriale sau de birouri, parțial și datorită stimulentelor guvernamentale care pot acoperi până la 70% din costurile eligibile, potrivit raportului Colliers „How Government Incentives Shape Industrial & Office Real Estate in CEE”.

Nivelul ridicat al acestui sprijin reprezintă un avantaj competitiv major pentru dezvoltatori și alte tipuri de investitori, într-un context în care localizarea strategică, optimizarea costurilor și sustenabilitatea sunt tot mai importante în luarea deciziilor de investiții.

Totuși, experții Colliers atrag atenția că firmele se uită la mulți alți factori când iau decizii strategice, iar instabilitatea politică și dezechilibrele interne mari ale României cântăresc greu. În 2024, România a fost în urma principalelor economii central și est-europene din prisma investițiilor anunțate în industria prelucrătoare.

Totuși, un ajutor de stat care acoperă până la 70% din costurile eligibile - în Polonia sau Ungaria, procentul urcă până la 50-60%, în funcție de regiunea țării - nu este suficient, după cum arată și datele privind volumul total al investițiilor.

Astfel, potrivit fDi Markets, în România au fost anunțate în 2024 investiții în domeniul industriei prelucrătoare de 1,7 miliarde euro, care ar genera peste 8,900 de locuri de muncă. Totuși, Cehia, Ungaria sau Polonia au avut fiecare o valoare sensibil mai mare - 2,5 și 2,9 miliarde euro.

Altfel, în zona serviciilor, situația stă puțin diferit. Deși multe proiecte de birouri nu se califică direct pentru ajutoare financiare, orașe precum Cluj-Napoca, Iași sau Timișoara oferă beneficii indirecte importante - de la stimulente fiscale, până la atragerea unor chiriași strategici care prioritizează locațiile cu sprijin public.

Proprietarii care înțeleg și valorifică aceste mecanisme pot transforma avantajele existente într-un diferențiator real pe piața închirierilor, subliniază consultanții Colliers, explicând că România dispune de un stoc redus de spații logistice și de birouri per capita, dar beneficiază de o forță de muncă bine pregătită și costuri operaționale competitive, ceea ce face ca oportunitățile de dezvoltare să fie semnificative.

Cele șase economii majore din CEE - România, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia și Bulgaria - cumulează aproape 90% din stocul modern de spații industriale din CEE-13, potrivit raportului Colliers. Cu o medie de doar 0,7 metri pătrați de spații logistice per capita, comparativ cu până la 3 metri pătrați în Europa de Vest, decalajul semnalează un potențial semnificativ de dezvoltare pe termen lung.

În paralel, Pactul Verde European și presiunile de conformare cu criteriile ESG accelerează investițiile în clădiri sustenabile și soluții tehnologice inteligente, deschizând un nou val de oportunități pentru investitorii vizionari și dezvoltatorii care acționează rapid. (Foto: Freepik)

aflat

anterior

read

newsletter1

newsletter2