În construcții, costul real nu apare doar când ridici o clădire, ci și când proiectul se oprește. Proiectele blocate – din motive de finanțare, autorizații, litigii sau incertitudine economică – generează pierderi care nu sunt vizibile imediat în bilanț, dar se acumulează rapid.

Primul cost este cel financiar direct: terenuri achiziționate, proiectare, studii, avize și taxe deja plătite. Aceste sume devin capital imobilizat, fără randament. Dacă proiectul nu pornește, investiția nu produce flux de numerar, dar continuă să genereze cheltuieli: dobânzi, impozite, întreținere.

Al doilea cost este pierderea oportunității. În perioade volatile, amânarea construcției poate însemna creșterea prețurilor la materiale sau manoperă, schimbarea condițiilor de piață sau pierderea chiriașilor ancorați. Relansarea proiectului devine mai scumpă decât ar fi fost continuarea lui.

Mai există și costuri operaționale indirecte: contracte suspendate, echipe de proiect menținute fără activitate, relații comerciale afectate. Pentru dezvoltatori și antreprenori, blocajele repetate erodează credibilitatea și accesul la finanțare.

În sectorul industrial și logistic, întârzierile pot însemna pierderea unor investiții productive sau a unor contracte de producție. În rezidențial, amânarea lansării reduce lichiditatea și crește riscul financiar al dezvoltatorului.

Analiza financiară modernă arată că „neconstruirea” are un cost real, măsurabil: capital blocat, randament pierdut și riscuri suplimentare la relansare. În multe cazuri, pierderile generate de stagnare sunt comparabile cu cele ale unui proiect executat ineficient.

Pentru 2026, decizia critică nu mai este doar „când construim”, ci „cât ne costă să așteptăm”. Într-o piață volatilă, inacțiunea poate deveni cea mai scumpă opțiune.

(Foto: Freepik)